Archive for the ‘filme’ Category

h1

Twilight- Eclipse, bullshit

august 16, 2010

Spre deosebire de carte filmul e groaznic. Spre deosebire de celelalte două, e un mare bullshit. În mare parte, respectă firul narativ al cărţii, dar detaliile sunt neglijate complet. Vampirii ăia numai a vampiri nu arată. Faţa lor palidă, ca de marmură, cu cearcăne imense sub ochi, colţii ascuţiţi, mârâiturile specifice lipsesc cu desăvârşire. Maşina lui Edward era un Volvo argintiu şi în carte şi în primele două filme, în al treilea e negru. Emily, în loc de o cicatrice imensă care îi schimonosea faţa, are doar două zgârieturi roşii, mâzgâlite cu fard. Jane din clanul Volturi nu mai arată atât de angelic şi în acelaşi timp atât de fioros ca în ecranizările precendente. Victoria nu mai e acea femeie dură şi  graţioasă ca o felină şi nici nu mai are acea privire arzătoare.

Şi nu urmează absolut deloc celelalte două serii. Schimbarea regizorului nu a adus decât dezavantaje, filmul fiind un eşec ce nu merită vizionat la cinema. Dacă la început aveam regretul că nu am ajuns la cinema, acum mă bucur. Nu ar fi meritat banii daţi pe bilet.

Ce mi- am imaginat eu în timpul citirii cărţilor e mult mai aproape de ceea ce era scris. Sper ca al patrulea să fie regizat mai bine şi să se acorde mai multă atenţie detaliilor.

h1

Fourth kind 2009

ianuarie 16, 2010

Aseară am vizionat The fourth kind. Filmul e din 2009 şi este inspirat din fapte reale, sau cel puţin aşa se vrea a fi. Eu personal chiar cred că e aşa deoarece în paralel cu desfăşurarea acţiunii din film sunt derulate şi casetele reale după care a fost făcut filmul.
Acţiunea se desfăşoară în Nome, Alaska şi prezintă viaţa unui doctor psiholog pe nume Abigail căreia (e o ea) -aparent- îi este ucis soţul. Viaţa ei ia o cu totul altă turnură din acel moment, iar dorinţa de a- şi aduce aminte faţa criminalului devine o obsesie. Cu toate acestea încearcă să reia şirul firesc al vieţii şi continuă studiile legate de dispariţiile şi sinuciderile din oraş  pe care soţul ei le- a început. Read the rest of this entry ?

h1

Mai horror decât horror

octombrie 24, 2009

La recomandările lui Dorin Spoaller am vizionat şi eu aseară filmul Paranormal activity. Ăsta cred că e cel mai horror film pe care l- am văzut vreodată, m-a marcat foarte serios. La început pare foarte plictisitor şi banal, nu sunt decât doi tipi -o tipă şi un tip- care filmează absolut tot ce fac şi vorbesc ei doi.
Apoi acţiunea devine din ce în mai interesantă cu cât demonul/fantoma îşi face prezenţa resimţită din ce în ce mai mult.
Îl recomand tuturor cu toată încrederea, cu atât mai mult cu cât e inspirat din fapte reale. Atenţie fetelor, ăsta nu e film de văzut singure, iar dacă vă ţine înseamnă că sunteţi extraterestre :P.