Cu dedicație

Versurile acestei piese exprimă exact ceea ce simt acum. I`m gonna miss you!

E necesară intervenția statului, dar nu suficientă

Discutam în seara asta cu cineva în legătură cu mizeria care rămâne în urma grătarelor incinse de români. Eu ziceam că e vorba de educația fiecăruia în parte, el că e vina statului care ar trebui să amenajeze spații speciale pentru gunoaie; că statul își educă populația. Nu mi se pare că e numai vina statului din mai multe motive.

În primul rând, fiecare dintre noi în cei șapte ani de acasă primește sau nu o anumită educație. Educație care îl învață cum să se poarte în anumite situații și care îi conturează definitiv caracterul. Dacă un om este învățat că nu e frumos să arunci gunoaiele în mijlocul străzii, că nu e frumos să mănânci și să scuipi semințe pe stradă, că nu e frumos să îți lași resturile de la grătar în pădure, păi el urmează aceste învățături și se comportă ca atare. Cu sau fără instaurarea unor reguli de către stat. Pentru că așa cum a putut să care zeci de kilograme cu prostii până la destinație, tot așa o să și poată căra câteva kilograme de mizerie până la un coș de gunoi sau ceva de genul acesta. Pentru că se simte.

Statul poate interveni în mai multe feluri. Pot fi amenajate pubele în locurile de agrement, pot fi date amenzi consistente celor care nu respectă curățenia. Și amenzile să fie date pe loc, nu ”data viitoare când se mai întâmplă, îți dau amendă”. Pentru că dobitocul spune ”da,da,da” și după ce pleacă polițistul râde ca prostul și face acelși lucru.

Se poate spune că statul te educă. Dar această afirmație nu este adevărată în totalitate. Și spun asta pentru că omul este capabil să se autoeduce. Și ce dacă cei de sus  te tratează ca pe un gunoi? Asta înseamnă că și tu trebuie să tratezi mediul în care trăiești la fel? Nu. Este adevărat că sunt unii cărora le place să trăiască în propriul gunoi. Ălora nu cred că ai ce să le faci. Și e adevărat că proastele obiceiuri le poți învăța de pe stradă. Dar la fel de bine cum poți fi educat de părinți, la fel de bine cum poți fi educat de alții, la fel de bine te poți educa și tu singur atât timp cât ești întreg la minte.

E ușor să găsești un țap ispășitor și să dai vina pe stat tot timpul. ”Statul e de vină!”. Asta e doar scuză.

Oricum noi românii suntem primitivi din toate punctele de vedere și e greu să- i explici țăranului ce- i șofranul, dar măcar cei care au pretenția că sunt oameni care gândesc, să gândească. Este necesară intervenția statului, dar nu este suficientă. Mai trebuie și un strop de inițiativă din parte populației.

Jurăminte

Azi- noapte mă gândeam la jurămintele pe care le fac toţi cei care se înscriu la serviciile de apărare ale ţării. Ei jură să- şi apere ţara chiar dacă le este viaţa în pericol, chiar dacă şansele de izbândă sunt minime. Jură cu mâna pe Biblie.

Eu nu înteleg ce valoare mai au jurămintele acelea, având în vedere că Divinitatea este o entitate din ce în ce mai ignorată de oameni. Şi cu toate cele care se văd la televizor, îmi este greu să cred că militarii (în general) fac excepţie. Nu sunt genul de persoană foarte religioasă, dar mi se pare un păcat destul de mare să faci asemenea jurăminte când nu crezi în Dumnezeu, când nici măcar nu simţi responsabilitatea pe care ţi- o asumi faţă de ţară şi faţă de tine. Şi mai ales atunci când nu ai nicio tragere de inimă să pui ţara în faţa propriei vieţi. Şi aici le dau dreptate. La câtă mizerie există în ţara asta nici nu- ţi mai vine să o aperi.

Revenind la subiect, poate greşesc, dar chiar nu mai văd rostul jurămintelor ălora. Nu mi se pare că mai există acea emoţie care îl copleşea pe viitorul soldat în momentul depunerii jurământului. Mi se pare ceva mai mult formal, ceva procedural. Voti ce credeţi?

Mitul lui Gyges, Dreptatea şi Platon

Mitul lui Gyges povesteşte întâmplarea prin care a trecut un păstor din Lydia. Într- o zi o ploaie năprasnică şi un cutremur foarte puternic a lovit acest ţinut şi pământul s- a crăpat. Curios, Gyges a coborât în pământ unde a găsit numeroase bogăţii.

De- ai şti tu, moşule…

Ştiu că subiectul “POLITICĂ” este discutat şi răsdiscutat în perioada asta, deci nu o să vă poluez şi eu cu ceea ce cred eu că ar trebui să se facă în Românica noastră sau cu cine cred eu că ar trebui să fie preşedinte.
Nu. Eu doar îmi exprim denumerirea şi frustrarea faţă de alegerea preşedintelui. În perioada asta mă simt exact în opera lui Caragiale, “O scrisoare pierdută”. Sunt în postura cetăţeanului turmentat: “Eu cu cine votez?”.
Este o asemănare perfectă între situaţia descrisă în opera maestrului şi situaţia de acum: aceaasi ţară, aceaasi oameni “scrupuloşi”, aceleaşi conjuncturi. Singura deosebire este scrisoarea. În schimb, totul este absolut la fel: fiecare candidat încearcă să divulge secretele celorlalţi şi să îl pună într- o lumină proastă, oamenii care se linguşesc pe lângă cei mari pentru a obţine o mărire a “remuneraţiei” şi oamenii revoltaţi care se cred corecţi şi care cred că îi pot compromite pe cei mari.
Eu cred că “O scrisoare pierdută” va fi valabilă în toate timpurile României. Şi asta pentru că înfăţişează o situaţie specifică ţării noastre.
De- ai şti tu, moşule, cât de bine se potriveşte tutoror timpurilor opera ta… de- ar fi ştiut şi cei care atunci te- au apreciat şi te- au criticat câtă compatibilitate există între ATUNCI şi ACUM…

Săptămâna asta

Şi săptămâna asta, ca şi cea care a trecut şi cele care vor mai trece, a fost una destul de sâcâitoare din toate punctele de vedere: la şcoală m-am plictisit de am înnebunit (probabil din cauza faptului că am făcut act de prezenţă la toate orele ), vremea, în cea mai mare parte a timpului, a fost cam de cacao, starea mea psihică a fost una de vanilie, ca să nu mai zic de cea de sănătate-by the way, am răcit iar; cum am reuşit, nu ştiu-, iar timpul nu îmi mai ajunge absolut deloc, chiar dacă nu am cine ştie ce activitate.
În altă ordine de idei, e weekend şi se presupune că ar trebui să fiu mai ok. Sper să fie aşa.
Un weekend plăcut vă doresc !
xoxo:D

No more “haus” please!

În ultima perioadă de timp, muzica românească a cunoscut un progres semnificativ, adică din ce în ce mai mulţi români s- au apucat de făcut muzică (muzică, nu manele) de club (asta ca să nu zic “house”; urăsc acest cuvânt). Ăsta nu este nici pe departe un lucru rău, din contră.
Numai că, ceea ce nu îmi place mie, de la Play & Win şi Inna încoace mai toate piesele comerciale sună la fel. Foarte mulţi cântăreţi care în trecut nu abordau acest gen, s-au reprofilat. Nici ăsta nu e un lucru rău. Ok, înţeleg că trebuie să produci ceea ce se cere, ceea ce are priză la public, dar mi se pare aiurea ca toate piesele să sune la fel.
Fie că dau pe Utv, fie că dau pe Kiss Tv, fie că dau pe MTV, fie că merg în discotecă, peste tot aud sound- ul specific Play & Win şi elementele de acordeon. Sună bine ce- i drept, dar mie una mi s- a acrit de muzica asta. I want something differrent!

Şi o piesă care nu este tocmai comercială: Offer Nissim- I`m in love. Enjoy:D!

Week-eeeeend!!!

În sfârşit e week- end. Credeam că nu se mai termină săptămâna asta. A fost destul de grea şi încărcată, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu râs, cu plâns (vorba vine), cu calm, cu nervi, cu de toate. Dar s-a terminat în sfârşit şi a venit şi bine-meritatul week- end. Nu o să fie extraordinar de lejer, probabil că nu o să lenevesc foarte mult, dar sunt 2 zile libere şi nu mai trebuie să mă trezesc la 7 şi să merg la şcoală.
Probabil că o să treacă repede şi acest sfârşit de săptămâna, dar am de gând să profit din plin de timpul liber pe care îl am în cel mai plăcut şi mai eficient mod.
Week- end plăcut vă doresc!
xoxo

Reproşuri

Azi mi s-a reproşat că m-am schimbat şi că de ceva timp încoace critic tot ce mă înconjoară. Să le luăm pe rând.
1. Într-adevăr m-am schimbat şi chiar foarte mult. Dar este un lucru absolut normal să mă schimb. Stă în fi(e)rea omului să schimbe. Şi te schimbi datorită oamenilor pe care îi ai în jurul tău. Bineînţeles că, dacă eşti înconjurat de anumiţi oameni de la care ai ceva de învăţat, îţi însuşeşti lucrurile pe care tu consideri că trebuie să le iei de la acele persoane. Şi bineînţeles că, dacă anumiţi oameni din jurul tău se schimbă şi aceste schimbări te afectează -în rău sau în bine-  şi pe tine, te schimbi şi tu în ceea ce priveşte relaţiile cu ei. Oamenii se vor schimba întotdeauna, pentru că aşa trebuie.
2. Într-adevăr critic. Dar critic lucrurile care mă deranjează, lucrurile care nu îmi plac, lucrurile care nu mi se par corecte, oamenii care mă deranjează, care nu îmi plac, a căror prezenţa şi al căror fel de a fi mă scot din sărite. Lucruri pe care eu, în mare parte, nu le fac. Şi oameni ale căror defecte sau părţi nasoale nu le am. Adică nu critic şi la rândul meu fac la fel. Nu, critic pe baza faptului că eu acele lucruri nu le fac. Şi ştiu că nu le fac pentru că nu mi s-au reproşat. În cazul în care mi se reproşează acele chestii pe care eu le condamn, încerc să le îndrept şi nu mai comentez, ba chiar îmi dau singură bobârnace.
Şi cred că am tot dreptul să mă schimb şi eu, ca tot omul, şi să îmi exprim părerea, chiar dacă e elaborată sub forma unei critici.

Rămâi şi nu plecaaaaa :))

Tocmai am văzut pe mtv un videoclip foarte, dar foarte vechi al fostei trupe Andre. Şi acum râd de paşii rigizi de dans, de costumaţia fetelor, de pantofii cu talpă foarte lată, pe care acum ştim noi cine îi mai poartă , şi de feţişoarele lor de copiliţe care vroiau să arate că în spatele lor se ascund “fete rele”. Şi bineînţeles îmi aduc aminte cum eu şi cu verişoara mea încercam să le imităm stilul, eram Andre în miniatură, şi cum cântam “Moşule ce tânăr eşti” şi “Lasă-mă papa la mare”. Pe atunci singurile mele griji erau joaca şi temele pe care le făceam în 60 de minute…